Omenirea se află la graniţa dintre două meleaguri, trecutul
şi viitorul, urmând să păşească în egida sumbrului necunoscut. Criza care a
luat amploare în ultimii doi ani a fost pregătită de ceva vreme deja, ea a fost
“coaptă” până în momentul de faţă, moment în care este pregătită să comaseze
toată energia negativă, acumulată de-a lungul timpului, şi să ducă la bun
sfârşit rezultatele destructive ale urii necontrolate.
Atacuri teroriste, lovituri de stat, xenofobie, bariere
raciale şi religioase – cam aşa aş putea descrie prezentul în care, parcă, nici
acum nu-mi vine să cred că trăiesc. Când s-au întâmplat toate astea? Mă simţeam
mai aproape de înlăturarea graniţelor de orice natură până acum puţin timp, iar
dintr-o dată… Iadul pe pământ. Mă înspăimântă faptul că, odată ce numărul
manifestaţiilor violente, înfăptuite cu
preţul vieţii, a crescut, parcă am devenit imuni. Îmi amintesc şi acum câtă
gălăgie s-a făcut pentru Charlie Hebdo, iar acum, totul a devenit doar “un alt
atentat” şi “un alt măcel”. Este în firea omenească să te adaptezi la orice
condiţie ce ţi-ar putea pune în pericol viaţă, însă aceste simţuri au rămas cu
noi încă de pe vremea când trăiam pentru a vâna şi vânam pentru a trăi.
Vremurile în care trăim ar trebui să ne permită, însă, să nu fim nevoiţi să ne
adaptăm la asemenea lucruri.
“Cei care nu îşi
amintesc trecutul sunt condamnaţi să îl repete.” – George Santayana
Cu prilejul acestei crize, ce este în plină creştere, am
putut face anumite conexiuni cu trecutul. Aşa cum este prezentată în
Decameronul lui Boccacio, Ciuma Neagră a reprezentat, pentru foarte mulţi,
sfârşitul omenirii. Efectiv. Acum, cu ajutorul tehnologiei şi beneficiilor pe
care ni le oferă aceasta, privim cu jemanfişim spre această perioada istorică,
însă oamenii ce au experimentat-o au văzut şi au simţit “pe pielea lor” iadul
pe pământ. S-a sfârşit lumea? Nu. A întărit omenirea? Cu siguranţă.
Aceeaşi regulă se poate aplica şi în cazul celor două
Războaie Mondiale. Ele au fost doar efectul direct al unei crize asemănătoare
cu cea din prezent. Deşi a fost un context diferit, aceasta s-a alimentat pe
parcursul secolelor XVIII şi XIX, perioada măcinată de războaiele
ruso-austro-turce pe fondul Crizei Orientale. Chiar şi după Primul Război
Mondial, omenirea, deşi a exeprimentat din nou o etapă distructivă, a
depăşit-o, sperând şi chiar crezând în nerepetarea acesteia sub orice chip.
Conturile, însă, nu erau reglate. Astfel, luându-şi premisa prin Tratatul de la
Versailles, Hitler, cât şi alţi lideri carismatici şi avizi de putere precum
Stalin sau Mussolini, au profitat de contextul favorabil creat de Primul Război
Mondial şi au îndreptat intreagă ura şi nemulţumire a populaţiei, dealtfel neştiutoare
sau neinstruită, într-o singură direcţie, creând o armă foarte puternică. Sună
cunoscut? Parcă ar putea fi comparată cu ura faţă de Statul Islamic de astăzi
sau faţă de musulmanii de pretutindeni, ură exercitată datorită unor evenimente
ce au creat confuzie şi au avut drept menire alimentarea acesteia spre crearea
unei arme de temut ce se hrăneşte din “roadele” ignoranţei.
Istoria se repetă, într-adevăr, dar de ce să clişeizăm până
la absurd aceast proverb şi să nu-l depăşim odată pentru totdeauna.
Uită-te în jur şi priveşte. Ceea ce tu trăieşti în momentul
de faţă este idealul omenirii de sute de ani: pacea! Deşi nu se poate vorbi
despre o situaţie asemănătoare în întreaga lume, întrucât vorbesc
româneşte, mă raportez la coabitantii mei – trăieşti într-o lume utopică la
care mulţi nici nu ar fi îndrăznit să viseze măcar! Poate că idealul este
posibil doar în timp şi ulterior, undeva în viitor, pacea universală va fi un
concept normal, fără de care oamenii nu şi-ar fi putut imagina viaţa, dar de ce
în viitor şi nu acum?...
“Cu toţii suntem acum conectaţi de internet, precum neuronii
într-un creier gigantic.” – Stephen Hawking
Spre deosebire de trecut, noi avem ceva în plus, un adevărat
“game changer” dacă este folosit cu cap – internetul. Internetul a adus
omenirii, în opinia mea, cea mai mare victorie de până acum: unitatea. El a
eliminat graniţele, a doborât diferenţele culturale sau de orice natură şi ne-a
făcut pe toţi să gândim cu acelaşi creier. Pentru prima dată un om poate vorbi
şi împărtăşi aceleaşi convingeri cu un altul situat în emisfera opusă a
globului. Şocul cultural este nul, întrucât noile generaţii nu mai ţin cont de
tradiţii specifice poporului lor şi caută un crez unic, valabil şi pentru un
chinez şi pentru un negru, alb sau mexican – căutăm utopia, aş putea spune. Dar
cum spuneam şi mai sus, idealul se pare că este, într-adevăr doar o problema de
timp. Acest lucru poate dauna diversităţii? E discutabil, însă unitatea, mai
ales în condiţiile actuale, este mult mai importantă decât diversitatea. Decât
să stai să te cerţi cu privire la convingerile religioase şi la alte cutume
moştenite exclusiv datorită poziţionării geografice în care s-a întâmplat să te
naşti, prefer să pot purta o conversaţie cu un individ din partea opusă a globului
şi să putem discuta despre ultimul episod din Game of Thrones, sau următorul
album Metallica şi aşa mai departe! Pentru că astăzi avem interese şi pasiuni
comune!
De ce să ne încredem în nişte valori demne de Evul Mediu
când noi trăim în era vitezei? De ce aş duce mai departe valorile promovate de
nişte oameni morţi de mult, valori care, raportate la acea vreme aduceau un
coeficient de veridicitate, însă azi sunt nule? De ce să-ţi iubeşti ţară şi
oamenii când poţi să iubeşti planeta şi omenirea? De ce şi iar de ce… Spune-mi
că sunt nebun, dar eu chiar cred că istoria nu se va mai repeta în viitorul
apropiat. Deşi “reţeta” a fost respectată, mişcările au fost făcute, iar
piesele sunt la locul lor, nu îi va mai ieşi, iar viteza cu care tehnologia
avansează este singura măsură relativă demnă de a compara rapiditatea cu care
ne îndreptăm spre înfăptuirea păcii universale. Optimism at its finest.
