Utopicul prezent

Omenirea se află la graniţa dintre două meleaguri, trecutul şi viitorul, urmând să păşească în egida sumbrului necunoscut. Criza care a luat amploare în ultimii doi ani a fost pregătită de ceva vreme deja, ea a fost “coaptă” până în momentul de faţă, moment în care este pregătită să comaseze toată energia negativă, acumulată de-a lungul timpului, şi să ducă la bun sfârşit rezultatele destructive ale urii necontrolate.

Atacuri teroriste, lovituri de stat, xenofobie, bariere raciale şi religioase – cam aşa aş putea descrie prezentul în care, parcă, nici acum nu-mi vine să cred că trăiesc. Când s-au întâmplat toate astea? Mă simţeam mai aproape de înlăturarea graniţelor de orice natură până acum puţin timp, iar dintr-o dată… Iadul pe pământ. Mă înspăimântă faptul că, odată ce numărul manifestaţiilor violente,  înfăptuite cu preţul vieţii, a crescut, parcă am devenit imuni. Îmi amintesc şi acum câtă gălăgie s-a făcut pentru Charlie Hebdo, iar acum, totul a devenit doar “un alt atentat” şi “un alt măcel”. Este în firea omenească să te adaptezi la orice condiţie ce ţi-ar putea pune în pericol viaţă, însă aceste simţuri au rămas cu noi încă de pe vremea când trăiam pentru a vâna şi vânam pentru a trăi. Vremurile în care trăim ar trebui să ne permită, însă, să nu fim nevoiţi să ne adaptăm la asemenea lucruri.

 “Cei care nu îşi amintesc trecutul sunt condamnaţi să îl repete.” – George Santayana

Cu prilejul acestei crize, ce este în plină creştere, am putut face anumite conexiuni cu trecutul. Aşa cum este prezentată în Decameronul lui Boccacio, Ciuma Neagră a reprezentat, pentru foarte mulţi, sfârşitul omenirii. Efectiv. Acum, cu ajutorul tehnologiei şi beneficiilor pe care ni le oferă aceasta, privim cu jemanfişim spre această perioada istorică, însă oamenii ce au experimentat-o au văzut şi au simţit “pe pielea lor” iadul pe pământ. S-a sfârşit lumea? Nu. A întărit omenirea? Cu siguranţă.

Aceeaşi regulă se poate aplica şi în cazul celor două Războaie Mondiale. Ele au fost doar efectul direct al unei crize asemănătoare cu cea din prezent. Deşi a fost un context diferit, aceasta s-a alimentat pe parcursul secolelor XVIII şi XIX, perioada măcinată de războaiele ruso-austro-turce pe fondul Crizei Orientale. Chiar şi după Primul Război Mondial, omenirea, deşi a exeprimentat din nou o etapă distructivă, a depăşit-o, sperând şi chiar crezând în nerepetarea acesteia sub orice chip. Conturile, însă, nu erau reglate. Astfel, luându-şi premisa prin Tratatul de la Versailles, Hitler, cât şi alţi lideri carismatici şi avizi de putere precum Stalin sau Mussolini, au profitat de contextul favorabil creat de Primul Război Mondial şi au îndreptat intreagă ura şi nemulţumire a populaţiei, dealtfel neştiutoare sau neinstruită, într-o singură direcţie, creând o armă foarte puternică. Sună cunoscut? Parcă ar putea fi comparată cu ura faţă de Statul Islamic de astăzi sau faţă de musulmanii de pretutindeni, ură exercitată datorită unor evenimente ce au creat confuzie şi au avut drept menire alimentarea acesteia spre crearea unei arme de temut ce se hrăneşte din “roadele” ignoranţei.

Istoria se repetă, într-adevăr, dar de ce să clişeizăm până la absurd aceast proverb şi să nu-l depăşim odată pentru totdeauna.

Uită-te în jur şi priveşte. Ceea ce tu trăieşti în momentul de faţă este idealul omenirii de sute de ani: pacea! Deşi nu se poate vorbi despre o situaţie asemănătoare în întreaga lume, întrucât vorbesc româneşte, mă raportez la coabitantii mei – trăieşti într-o lume utopică la care mulţi nici nu ar fi îndrăznit să viseze măcar! Poate că idealul este posibil doar în timp şi ulterior, undeva în viitor, pacea universală va fi un concept normal, fără de care oamenii nu şi-ar fi putut imagina viaţa, dar de ce în viitor şi nu acum?...

“Cu toţii suntem acum conectaţi de internet, precum neuronii într-un creier gigantic.” – Stephen Hawking

Spre deosebire de trecut, noi avem ceva în plus, un adevărat “game changer” dacă este folosit cu cap – internetul. Internetul a adus omenirii, în opinia mea, cea mai mare victorie de până acum: unitatea. El a eliminat graniţele, a doborât diferenţele culturale sau de orice natură şi ne-a făcut pe toţi să gândim cu acelaşi creier. Pentru prima dată un om poate vorbi şi împărtăşi aceleaşi convingeri cu un altul situat în emisfera opusă a globului. Şocul cultural este nul, întrucât noile generaţii nu mai ţin cont de tradiţii specifice poporului lor şi caută un crez unic, valabil şi pentru un chinez şi pentru un negru, alb sau mexican – căutăm utopia, aş putea spune. Dar cum spuneam şi mai sus, idealul se pare că este, într-adevăr doar o problema de timp. Acest lucru poate dauna diversităţii? E discutabil, însă unitatea, mai ales în condiţiile actuale, este mult mai importantă decât diversitatea. Decât să stai să te cerţi cu privire la convingerile religioase şi la alte cutume moştenite exclusiv datorită poziţionării geografice în care s-a întâmplat să te naşti, prefer să pot purta o conversaţie cu un individ din partea opusă a globului şi să putem discuta despre ultimul episod din Game of Thrones, sau următorul album Metallica şi aşa mai departe! Pentru că astăzi avem interese şi pasiuni comune!

De ce să ne încredem în nişte valori demne de Evul Mediu când noi trăim în era vitezei? De ce aş duce mai departe valorile promovate de nişte oameni morţi de mult, valori care, raportate la acea vreme aduceau un coeficient de veridicitate, însă azi sunt nule? De ce să-ţi iubeşti ţară şi oamenii când poţi să iubeşti planeta şi omenirea? De ce şi iar de ce… Spune-mi că sunt nebun, dar eu chiar cred că istoria nu se va mai repeta în viitorul apropiat. Deşi “reţeta” a fost respectată, mişcările au fost făcute, iar piesele sunt la locul lor, nu îi va mai ieşi, iar viteza cu care tehnologia avansează este singura măsură relativă demnă de a compara rapiditatea cu care ne îndreptăm spre înfăptuirea păcii universale. Optimism at its finest.