De ce Ion e înca relevant

Probabil că te-ai întrebat de ce trebuie să fie studiată operă asta la liceu, până la urmă în carte e vorba de un țăran de acum 100 de ani care e avid de pământ și moare cu o sapă în cap când e prins că face ‘munca campului’ în ograda altuia. Cineva zicea “Găsește ce iubești și lasă-l să te omoare”(nu, nu Charles Bukowski a zis asta) însă nu mai sună așa poetic în cazul ăsta, nu? Nu e chiar relevant în secolul 21 când societatea s-a mutat la oraș și munca câmpului e considerată muncă de jos, nu? Ei bine află că Ion e mai relevant în societatea noastră de consum decât era atunci.

Ion e un om simplu, în carte se precizează (indirect) că nu era prost, până la urmă putea să se ducă să facă o facultate însă a ales traiul simplu. Și nu pentru că nu putea ci pentru că nu voia, el dorea o viață simplă fără prea multe bătăi de cap. Problema lui e că era prins între dorința de pământ și statut social și dorința de a avea o femeie frumoasă lângă el. El nu voia pământ ca să devină un fel de magnat imobiliar la țară ci pentru că lumea îl lua la mișto că era sărăntoc. Când se căsătorește cu Ana pentru pământ nu face ca ta-su și își bea timpul în bombă satului, îl muncește. Însă când nevastă-să e urâtă și nu e pe aceași pagină cu el iar pământul nu sărută bine își caută plăcere trupească și sufletească la Florica. Încă incipit se știe că Ion o plăcea pe ea dar nu a chemat-o la horă pentru că era fără zestre. După un timp bărbatul Floricai se prinde și îi ară mințile în cap definitiv (o moarte ironică, pentru că e omorât cu o unealtă de lucrat pământul). Ai putea spune “Asa, și ? și-a meritat-o până la urma”. Însă Liviu Rebreanu vrea să spună că în viață nu poți alege lucrul palpabil dar și lucrul sufletesc. Nu poți să ai o carieră strălucită dar și o familie foarte fericită. Un doctor strălucit, de exemplu, e neîmplinit pe plan familiar iar o familie foarte fericită nu este cea înstărită.

În viață reală majoritatea adulților nu pot să își investesteasca timpul în copii deoarece sunt prinși cu slujbele. Părinții care au profesii ce toacă timpul încearcă “cumpere” fericirea copiilor, n-au timp de ei așa că le aruncă niște bani în cont și își spun “ce părinte bun sunt” apoi se întreabă unde au greșit când copii devin oile negre ale familiei. ”Ce nu le-am oferit? Le-am dat lucruri pe  care alții doar le visează să le aibe” e lucrul pe care și-o pun când se ceartă cu copii și nu-i mai înțeleg. Într-adevăr le-ai dat absolut tot ce aveai dar timpul nu era unul dintre ele.

 Nu e un lucru fundamental rău să vrei să ai chestii, dar problemă e că vrei lucruri ce nu îți trebuie și dorință nu e una ce pornește intrinsec. Ion nu s-a născut cu dorința de posesie de pământ. A crescut frustrat că taică-su a cheltuit averea mă-sii și din oameni cu zestre au ajuns plebi. Apoi crescând a văzut în jur că valoarea societății rurale e posesia, pe ea se bază ierarhia satului. A crescut cu impresia că ăsta e scopul vieții și a ajuns constrâns de societate să își dorească pământ. După 96 de ani de la apariția ei societatea nu s-a schimbat prea mult din punctul ăsta de vedere. Ești crescut să vrei bani, iar mass-media și advertising-ul modern nu fac decât să îți însămânțeze dorință de lucruri de care nu ai nevoie. ”Banii sunt că hârtia igienică, îi arunci după căcaturi” mulți oameni ajung plini de lucruri dar nu le conferă sens sau fericire  pe termen lung, folosesc posesia materială în încercarea disperată de a acoperi golurile interioare.